Mobilități de lungă durată (minim 2 luni) de studiu și practică Erasmus+

Dragi studenți,

Vă reamintim că până pe 04 MARTIE 2024 aveți posibilitatea de a candida pentru mobilități de lungă durată (minim 2 luni) de studiu și practică Erasmus+ care se vor derula în cadrul proiectelor KA131 și KA171 astfel:

  • • Mobilitate de studiu (SMS) derulată în semestrul 1 sau 2 al anului universitar 2024-2025.
  • • Mobilitate de practică (SMT) derulată ca student în vara anului 2024.
  • • Mobilitate de practică (SMT) derulată ca proaspăt absolvent – pot candida studenții aflați acum în an terminal la nivel licență, master sau doctorat.

Detaliile organizării sesiunii de selecție Erasmus+ sunt disponibile pe site-ul universității, secțiunea Studenți - Mobilități naționale și internaționale: https://www.unitbv.ro/studenti/erasmus/erasmus-pentru-studenti.html

Se încurajează participarea la mobilități Erasmus+ a studenților cu oportunități reduse (nivel de trai scăzut, etnie romă, statut de refugiat) prin acordarea unui sprijin financiar suplimentar pentru derularea mobilităților.